text.protokoll.ro home about resources links contact search RO / HU / EN

school

text

street

Accente
Areal
Economii
05.2010

Alex Cistelecan: Înapoi în viitor

 

In Newsweek, Francis Fukuyama are pentru noi o veste bună și una proastă. De fapt, sunt una și aceeași: ‘History is still over’, istoria e în continuare treabă fumată. Partea plină a paharului acestei povești e că, în ciuda zvonurilor alarmiste, criza abia dacă a gâdilat capitalismul, și după doar un an jumate de așa-zisă criză structurală ne regăsim din nou pe plaiurile post-istoriei, în plină utopie liberală și dezvoltare lină pe toate planurile. Partea nasoală e însă că pretinsa criză s-a rezolvat atât de repede, încât nici n-am apucat să eliminăm acele mici inconveniente care, lăsate de capul lor și nereglementate, aproape că ne-au spart în față bula de utopie în care pluteam fericiți, plimbându-ne puțin pe marginea prăpastiei colapsului economic. Criza financiară a fost, așadar, conform lui Fukuyama, un portal către istorie, iar acum că am depășit momentul critic atât de rapid și sistemul financiar s-a refăcut încă înainte să apuce democrații lui Obama să-și dea seama ce nu era în regulă cu el, portalul s-a închis. Și iată-ne din nou aruncați în viitor. Cam asta ar fi amărăciunea lui Fukuyama: că încă o dată, și de data asta chiar împotriva voinței proprii, domnia sa a avut dreptate: history is still over.

Eu sunt fan Fukuyama. Desigur, e un sport universal în lumea teoriei politice să faci ironii la adresa superficialității și optimismului său interesat. Dar eu cred că Fukuyama e unul din marii filosofi ai epocii noastre. E drept, odinioară Zeitgeist-ul avea obiceiul să se cazeze numai pe la gazde distinse precum Hegel, Marx, Heidegger etc.. Dar astăzi nu mai e nevoie să fii genial ca să fii purtătorul de cuvânt al Zeitgeist-ului. Motivul pentru care toată lumea bună din academii participă bucuros la acest sport al bășcăului anti-Fukuyama este deci simplu: e că Fukuyama are, din păcate, dreptate. Firește că teoria sfârșitului istoriei și a împlinirii utopiei liberale e o semi-enormitate. Problema e însă că ea este, într-un sens, cel rău, adevărată. Fukuyama are dreptate pentru că toată lumea crede că are dreptate. Istoria s-a sfârșit pentru că toată lumea crede că s-a sfârșit. Și pentru că, așa cum nota Zizek, la ora asta ne este mai ușor să ne imaginăm dispariția întregului sistem solar decât fie și o minimă schimbare în raporturile de producție. Teoria crizei ca portal către istorie sună, desigur, puțin s.f. și, fără îndoială, ea poate servi ca instrument ideologic atât unui realpolitik neoliberal în spiritul shock therapy, cât și unui centrism idealist purtat de visul dezvoltării fără fricțiuni și al profitului fără exploatare. Dar ea nu descrie cu mai puțină acuratețe situația stângii anticapitaliste: portalul istoric s-a trântit în primul rând în fața ei, iar la gigantomahia în jurul reinterpretării situației epocale, forțele progresiste nici n-au apucat să se prezinte, că bufnița Minervei și-a și luat din nou zborul.

Bine și-așa. Back to sleep then.