protokoll.ro home about resources links contact search RO / HU / EN

school

text

street

_

01.2011

Wendy Brown - Walled States, Waning Sovereignty,
Zone Books, New York, 2010

 

„Să începem cu o serie de paradoxuri. Mai întâi, în chiar momentul în care reprezentanți ai întregului spectru politic – neoliberali, cosmopolitani, umanitarieni și militanți de stânga – visează la o lume fără granițe (fie ea ca urmare a piețelor globale, a cetățeniei globale sau a guvernării globale), statele-națiune, bogate și sărace laolaltă, fac dovada unei pasiuni pentru construcția de ziduri. În al doilea rând, chiar și în interiorul formei politice pare-se universal triumfătoare, și anume democrația (slăvită de post-marxiști europeni, de seculariști islamici sau de neoconservatori americani, chiar dacă fiecare articulează democrația în mod diferit), ne confruntăm nu doar cu baricade, ci și cu puncte de trecere prin ele care separă între un trafic sofisticat de afaceri, călători obișnuiți și cei care ar dori să intre, considerați suspecți prin simpla lor origine sau înfățișare. În al treilea rând, într-o epocă în care capacitatea de distrugere a atins cote unice în istorie prin combinația de putere, miniaturizare și mobilitate, de la corpuri conectate la explozibil până la toxine biochimice aproape invizibile, acestor forțe noncorporale dar mortale li se răspunde, în mod pervers, prin forța pur fizică a zidurilor. Așadar, trei paradoxuri: unul care opune deschiderea și blocarea simultană; al doilea care pune în scenă universalizarea combinată cu excluderea și stratificarea; și un al treilea în care forța virtuală și rizomatică este întâmpinată cu baricade fizice”.
„Ceea ce e, de asemenea, izbitor la aceste noi bariere e că, în chiar efortul lor de a descrie sau defini granițele statului-națiune, ele nu sunt construite ca ziduri împotriva unor atacuri potențiale venind de la alți suverani, ca fortărețe împotriva unor armate cotropitoare, sau ca scuturi împotriva unor rachete lansate într-un război între state… Aceste ziduri au ca țintă actori transnaționali – indivizi, grupuri, mișcări, organizații și sectoare de producție. Ele reacționează la relații transnaționale, mai degrabă decât internaționale, și răspund la forțe persistente, însă adesea informale sau subterane, mai degrabă decât la demersuri militare. Migrația, contrabanda, infracțiunile, teroarea și chiar scopurile politice pe care zidurile le interzic sunt rareori susținute de state, după cum ele nici nu izvorăsc, cel mai adesea, din interese naționale. Ele se nasc, mai degrabă, în afara convențiilor cate țin de ordinea internațională Westphaliană în care statele-națiune suverane sunt actorii politici dominanți. Ca atare, ele par a fi semne ale unei lumi post-Westphaliene”.
„Pe măsură ce suveranitatea statelor-națiune apune, statele și suveranitatea nu scad pur și simplu în putere sau semnificație, ci se separă una de cealaltă. Statele persistă ca actori non-suverani, și multe din caracteristicile suveranității apar astăzi în două domenii ale puterii care sunt, deloc întâmplător, chiar domeniile transnaționale ale puterii pe care Pacea de la Westphalia a încercat să le controleze sau subordoneze statelor-națiune: economia politică și violența religioasă… Trăsăturile cheie ale suveranității migrează de la statul-națiune către dominația necontrolată a capitalului și a violenței politice consfințite de Dumnezeu. Nici capitalul, nici violența legitimată de Dumnezeu nu se înclină unei alte puteri; ambele sunt indiferente și/sau abordează în mod tactic legea domestică și internațională; ambele sfidează sau transcend normele juridice; ambele recuperează promisiunea suveranității: E pluribus unum. În ce privește decizionismul, semnătura caracteristică a suveranității așa cum a fost identificată ea de Carl Schmitt, atât capitalul cât și guvernanța teologică au capacitatea de a fi decisive fără a fi decizioniste, sugerând astfel că, poate, doar în instanțierea specific politică a suveranității în state un „decident” (după cum s-a autocaracterizat George Bush, declanșând astfel elementul parodic al unei forme aflate în convulsiile ei finale) este esențial”.
„Noile ziduri din jurul statelor-națiune reflectă perfect această nouă configurație a puterii de stat. În mod poate contraintuitiv, tocmai slăbirea suveranității statale și, mai exact, detașarea suveranității de statul-națiune e cea care generează frenezia construcției de ziduri din partea statelor-națiune. Mai degrabă decât expresii resurgente ale suveranității statale, noile ziduri sunt icoanele eroziunii sale… Peisajul lor reflectă imposibilitatea de a guverna prin lege sau politică a forțelor dezlănțuite de globalizarea și de colonializarea tardo-modernă, și un recurs la măsuri polițienești și de blocare în fața acestei nonguvernabilități”.
„Noile ziduri proiectează o imagine a puterii suverane jurisdicționale și o aură a națiunii sigure și delimitate care este, în același timp, subminată de chiar existența și ineficiența lor funcțională. În ciuda izbitoarelor și impozantelor lor dimensiuni fizice, noile ziduri funcționează adesea în mod teatral, proiectând o putere și o eficiență pe care ele nu o exercită și nu pot să o exercite, și pe care o și contrazic prin performanța lor. A citi zidurile în mod literal ca simple interdicții ar însemna să scăpăm din vedere rolul lor de a produce o imagine a puterii suverane confruntate cu declinul său, și a rata consacrarea, pe care o realizează zidurile, a corupției, contestării și violării granițelor pe care ele, chipurile, le-ar fortifica. Ar însemna, de asemenea, să ratăm înscenarea puterii suverane de a proteja, putere care e radical limitată azi de tehnologiile moderne și de dependența diverselor „economii naționale” de mare parte din ceea ce pretinde a bloca în afară, în special muncă ieftină… Dacă zidurile nu îndeplinesc cu adevărat interdicția care le legitimează, dacă instituie în mod pervers statutul contestat și degradat al granițelor pe care le desenează, ele cu toate astea înscenează atât jurisdicția suverană cât și o aură de putere suverană și înfiorare. Zidurile, astfel, se supun ironiei de a fi mute, materiale și prozaice și, în același timp, de a fi puternice generatoare de înfiorare teologică perfect indiferentă la funcțiile și eșecurile lor cotidiene”.

 


http://www.zonebooks.org/titles/BROW_WAL.html