07.2010

Susan Buck-Morss – Hegel, Haiti and Universal History
University of Pittsburg Press, 2009

“Definiţia istoriei universale care începe să-şi facă apariţia aici e aceasta: în loc să dea multiplului, diferențelor culturale o apreciere egală, prin care oamenii să fie recunoscuţi ca făcînd parte din umanitate în mod indirect, prin medierea identităţilor culturale colective, universalitatea umană apare în evenimentul istoric în punctul de ruptură. Tocmai în discontinuităţile istoriei se întîmplă ca popoarele ale căror culturi au fost întinse cu forţa pînă la punctul de ruptură să dea glas unei umanităţi care merge dincolo de limitele culturale. Şi tocmai identificîndu-ne cu această stare brută, liberă şi vulnerabilă, avem o șansă să înţelegem ceea ce spun ele. Umanitatea comună există în ciuda culturii şi a diferenţelor sale. Non-identitatea cuiva cu colectivitatea creează solidarităţi subterane care au o şansă de-a recurge la sentimentul moral universal, care constituite astăzi sursa entuziasmului şi a speranţei. Nu prin cultură, ci prin ameninţarea cu trădarea culturii ajunge să existe conştiinţa unei umanităţi comune.”

„Istoria universală se angajează într-o dublă eliberare, a fenomenului istoric şi a propriei noastre imaginaţii: eliberînd trecutul, ne eliberăm pe noi înşine. Limitele imaginaţiei noastre trebuie deconstruite bucată cu bucată, sfărmînd încastrarea culturală ce predetermină semnificaţia trecutului în maniere ce ne ţin prizonieri în prezent. Existăm dincolo de graniţele culturale, a căror apărare e o binecuvîntare pentru politicieni. Lupta pentru eliberarea faptelor de istoriile colective în care sînt încastrate e una şi aceeaşi cu expunerea şi expandarea porozităţii unui cîmp social global, în care experienţa individuală nu e atît hibridă, cît umană. Eliberarea de loialităţile exclusive ale identităţilor colective e exact ceea ce face progresul posibil în istorie...”