08.2010

Giovanni Arrighi – Adam Smith in Beijing. Lineages of the Twenty-First Century
Verso, London & New York, 2007

„Identificarea teoretică și istorică a capitalismului cu capitalismul industrial pare să fie pentru Brenner – ca pentru majoritatea sociologilor, marxiști sau non-marxiști – un articol de credință care nu are nevoie de justificare. Și totuși, proporția de plus-valoare generată în industrie la nivel planetar a fost relativ mică, și a scăzut în mod constant, de la 28% în 1960, la 24.5% în 1980, la 20.5% în 1998… Nu doar că proporția profiturilor corporațiilor obținute din finanțe, asigurări și imobiliare a ajuns, în 1980, și a depășit, la sfârșitul anilor 1990, nivelul celor obținute din industrie; mai important, deja în anii 70-80, însăși instituțiile non-financiare au crescut în mod susținut investițiile lor în produse financiare, relativ la cele în echipamente și unelte, devenind tot mai dependente de sursele financiare de profit, în detrimentul celor obținute din activități productive… Sectorul industrial nu doar domină, ci conduce această tendință spre „financiarizarea” economiei non-financiare… Atunci când competiția tot mai strânsă reduce posibilitatea de a găsi nișe relativ goale și profitabile pe piața de mărfuri, organizațiile capitaliste de prim plan au la dispoziție un ultim refugiu, în care se pot retrage mutând astfel presiunea competiției pe umerii altora. Acest ultim refugiu este ceea ce Schumpeter numea „cartierul general al sistemului capitalist” – piața financiară.

Financialization vs. industrialization (Arrighi vs. Brenner): „The theoretical and historical identification of capitalism with industrial capitalism appears to be for him [Brenner] – as for most social scientists, Marxists and non-Marxists alike – an article of faith which requires no justification. Yet, the share of value added generated in manufacturing worldwide has been comparatively small, shrinking steadily from 28 percent in 1960, to 24.5 percent in 1980, to 20.5 in 1998... Not only had the share of total US corporate profits accounted for by finance, insurance, and real estate in the 1980s nearly caught up with and, in the late 1990s, surpassed the share acounted for by manufacturing; more important, in the 1970s and the 1980s, non-financial firms themselves sharply increased their investment in financial assets relative to that in plant and equipment, and became increasingly dependent on financial sources of revenue and profit relative to that earned from productive activities... [M]anufacturing not only dominates but leads this trend towards the „financialization” of the non-financial economy… When escalating competition reduces the availability of relatively empty, profitable niches in the commodity markets, the leading capitalist organizations have one last refuge, to which they can retreat and shift competitive pressures onto others. This final refuge is Schumpeter’s «headquarters of the capitalist system» - the money market”.

„Caracterul capitalist al dezvoltării pe bază de piață nu este determinat de prezența instituțiilor și dispozițiilor capitaliste, ci de relația puterii statale cu capitalul. Putem adăuga oricâți capitaliști vrem la o economie de piață; atâta timp cât statul nu a fost subordonat interesului lor de clasă, economia de piață rămâne non-capitalistă”.

Free market, capitalism: „The capitalist character of market-based development is not determined by the presence of capitalist institutions and dispositions but by the relation of state power to capital. Add as many capitalists as you like to a market economy, but unless the state has been subordinated to their class interest, the market economy remains non-capitalist”.

http://www.versobooks.com/books/ab/a-titles/arrighi_g_adam_smith_beijing.shtml